N*** N******
Apelant InculpatS***** R**** - M********* F********* P*********** - D******* G******* A F********* P****** S******
Intimat Parte civilăS*** "***** Z******* S****** - P*** A************ J******* P********* Î* I********* C****** D* I********* Ş***** M****** G*******
Intimat Parte responsabilă civilmenteAdmite apelul declarat de inculpatul N*** N****** împotriva sentinţei penale nr. 14/30 ianuarie 2013 a Tribunalului Suceava. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul N*** N****** pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 , cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 320/1 Cod procedură penală la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II- a, lit. b şi c Cod penal . Potrivit art. 81 al. 1 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 4(patru) ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prev. art. 82 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2013.
Hotarare 85/2013 din 10.06.2013Amână pronunţarea pentru 10 iunie 2013. Pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2013