S****** G*******
InculpatÎn baza art. 87 aln. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 aln 4-7 C. proc. pen , condamnă pe inculpatul S****** G******* la o pedeapsă de 3 (trei ) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice , în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art. 71 Cp. interzice inculpatului ,pe perioada executării pedepsei ,exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a(teza a II a ) şi b C p. În baza art. 81 din Codul penal, suspenda executarea pedepsei, pe durata unui termen de incercare de 5 ani, stabilit in conditiile art. 82 din Codul penal. În baza art.359 aln.1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cp ,a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării ,atenţionare ce va fi comunicată în scris inculpatului ,conf. art.359 aln. 2 Cpp. În baza art. 71 aln 5 Cp. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat , din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu şi 150 reprezintă cheltuirlile judiciare efectuate în faza de urmărire penală Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru Ministerul Public şi inculpat Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2013
Hotarare 97/2013 din 18.09.2013