Dosar 11960/86/2013 din 12.12.2013

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11960/86/2013
Data dosar:
12.12.2013
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.06.2014 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte contestaţia aşa cum a fost modificată. Anulează decizia nr. 2560 emisă de intimată la data de 12.11.2013. Contractul individual de muncă al contestatorului va înceta de drept la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi care i se cuvin de la data de 12.11.2013 şi până la data încetării contractului de muncă. Respinge ca nefondat capătul de cerere referitor la plata daunelor morale. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2014.

    Hotarare 1097/2014 din 17.06.2014
  • Sedinta din data de 10.06.2014 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.06.2014. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2014
  • Sedinta din data de 03.06.2014 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.06.2014. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2014
  • Sedinta din data de 06.05.2014 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Amână cauza

    Pune în vedere apărătorului contestator ca în termen de 5 zile să depună la dosarul cauzei adresa corectă a martorului Ciornei Claudiu sau să asigure prezenţa martorului în instanţă la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei pentru data de 03 iunie 2014, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 06.05.2014
  • Sedinta din data de 01.04.2014 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Amână cauza

    Se va cita pentru următorul termen de judecată martorul Ciornei Claudiu, propus de contestator. Pune în vederea intimatei, prin apărător, ca la următorul termen de judecată să asigure prezenţa martorului Arsene Ion Lucian şi să depună la dosar o listă cu premiile obţinute de Centrul Suceava pentru produsele vândute. Amână judecarea cauzei pentru data de 06 mai 2014, ora 9,00 pentru când se va repeta procedura de citare cu secund-pârâta.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2014
  • Sedinta din data de 04.03.2014 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează pentru contestator proba cu audierea a doi martori şi pune în vedere apărătorului contestatorului ca în termen de 5 zile să depună la dosarul cauzei lista cu numele martorilor. Încuviinţează pentru intimata proba cu audierea martorilor Arsene Ion Iulian, Moraru Ana Ramona şi Iliesi Ionela. Pune în vedere contestatorului, prin apărător ca la următorul termen de judecată să asigure prezenţa unui martor în instanţă în vederea audierii. Pune în vedere intimatei, prin apărător ca la următorul termen de judecată să asigure prezenţa a doi martori în instanţă, în vederea audierii. Amână judecarea cauzei pentru data de 01 aprilie 2014, ora 9,00 pentru când se va repeta procedura de citare cu secund-pârâta.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD