Dosar 12101/99/2013 din 09.12.2013

ordonanţă preşedinţială SUSPENDARE APLICARE DECIZIE, ANULARE DECIZIE, DESPĂGUBIRI


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12101/99/2013
Data dosar:
09.12.2013
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
ordonanţă preşedinţială SUSPENDARE APLICARE DECIZIE, ANULARE DECIZIE, DESPĂGUBIRI
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2014 la ora 9:00

    Complet: civ CM 7
  • Respinge cererea

    Admite excepţia nulităţii cererilor formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtele F.S. şi C.C. pentru lipsa obiectului şi, în consecinţă, le declară nule. respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa dovezii participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii. Admite excepţia inadmisibilităţii şi în consecinţă respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la termenul din data de 12.03.2014, formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de către reclamant în contradictoriu cu pârâta U.M.F. "Gr. T. Popa" Iaşi. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.03.2014.

    Hotarare 858/2014 din 13.03.2014
  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 13:00

    Complet: civ CM 7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 13.03.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2014
  • Sedinta din data de 26.02.2014 la ora 9:00

    Complet: civ CM 7
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 12.03.2014 ora 13,00 pentru citarea în cauză a pârâtelor FS şi CCE. Părţile îşi vor pregăti apărarea pe excepţia inadmisibilităţii cererii şi pe excepţia nulităţii cererilor de competare.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2014
  • Sedinta din data de 26.02.2014 la ora 13:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Termen rămas fără obiect ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată cu indicativul CM 3, iar în urma re-repartizării dosarul a primit termen de judecată la data de 26.02.2014 la completul cu indicativul CM 7.

  • Sedinta din data de 25.02.2014 la ora 9:00

    Complet: civ CM 4
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere. Dosarul va fi înaintat serviciului registratură în scopul repartizării aleatorii, cu blocarea completului de judecată cu indicativul CM 3. Constată că cererea de recuzare este rămasă fără obiect.

    Incheiere abtinere 111/2014 din 25.02.2014
  • Sedinta din data de 08.01.2014 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 200 alin. 3 Noul Cod procedură civilă, anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.E., cerere înregistrată sub nr. 12101/99/2013 pe rolul Tribunalului Iaşi, Secţia I Civilă. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare pentru reclamant.

    Incheiere finala dezinvestire 8/2014 din 08.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD