C**** P**********
InculpatC******* D******
InculpatP******* D******
InculpatA*** P****
InculpatO***** S***** B********
Parte civilăÎn baza art. 108 alin.1 lit.a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968 şi cu aplicarea art.5 N.C.P, condamnă pe inculpatul P******* D******, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori (fapta din 31.07.2011). În baza art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani potrivit art.66 C.pen. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen. 1968, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. Constată că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 626/20.11.2013 a Judecătoriei Buftea pronunţată în dosarul nr. 5470/94/2013, definitivă prin decizia penală nr. 50/06.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală (fapta din 30.06.2011). În baza art. 36 alin. 1 C. pen. 1968, contopeşte pedeapsa stabilită în prezenta cauză cu cele pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa menţionată mai sus, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1406/07.02.2014 şi emite un nou mandat. Menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 272 alin.1 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Ilfov. În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2014.
Hotarare 324/2014 din 16.10.2014Amână pronunţarea la 16.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2014Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul P******* D******.
Incheiere de sedinta din 20.08.2014Amână cauza având în vedere lipsa inculpaţilor Amză Dumitru şi P******* D******.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4916/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpaţii CREŢU PETRICĂ ION, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori faptă prev. şi ped. de art. 108 alin.1 lit.a din Legea nr. 46/2008, C******* D******, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori faptă prev. şi ped. de art. 108 alin.1 lit.a din Legea nr. 46/2008, A*** P****, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori faptă prev. şi ped. de art. 108 alin.1 lit.a din Legea nr. 46/2008 şi P******* D******, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori faptă prev. şi ped. de art. 108 alin.1 lit.a din Legea nr. 46/2008. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Creţu Petrică Ion, C******* D******, A*** P**** şi P******* D******. Fixează termen de judecată pe fondul cauzei la data de 03.06.2014 , pentru când se vor cita inculpaţii Creţu Petrică Ion, C******* D******, A*** P**** şi P******* D****** şi persona vătămată O***** S***** B******** cu menţiunea că, potrivit art 353 alin 3, se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.04.2014.
Incheiere de sedinta din 18.04.2014Trimite cauza in cameră preliminară.
Incheiere de sedinta din 11.02.2014Amână cauza faţă de lipsa inculpaţilor C******* D******, P******* D****** şi A*** P****.
Incheiere de sedinta din 14.01.2014Amână cauza având in vedere lipsa inculpaţilor P******* D****** şi A*** P****.
Incheiere de sedinta din 03.12.2013Amână cauza având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul Creţu Petrică Ion în prezent deţinut în Penitenciarul Rahova.
Incheiere de sedinta din 05.11.2013