D****** V*******
CondamnatÎn baza art. 450 Cod procedură penală admite propunerea comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată, privind pe condamnatul D****** V******* aflat în Penitenciarul Tîrgu-Mureş în executarea pedepsei de 1,4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 75/2012 a Judecătoriei Luduş, ca urmare a săvârşirii infracţiunii prev. de OUG nr.195/2002. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 86/2012 emis de Judecătoria Luduş şi atrage atenţia condamnatului asupra prev. art. 61 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 octombrie 2013.
Hotarare 1051/2013 din 21.10.2013