A****** Z****
PetentÎn baza art.450 Cod procedură penală raportat la art. 59 alin.1 Cod penal, raportat la art.75 din Lg.275/2006, admite sesizarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Satu Mare privind pe condamnatul A. Z.din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 234/2012, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane nr. 678/2001. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.267/2013, emis de Tribunalul Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevăzute de art. 61 C.penal. În baza art. 189 C.proc.pen. dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit av. din oficiu Zsido Lorant, conform delegaţiei de la dosar nr.1947/2013. În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Hotarare 1638/2013 din 06.12.2013