A******** D* P********** N** 9*
ReclamantD***** G*** R*****
PârâtAdmite acţiunea. Încuviinţează înţelegerea părţilor astfel cum a fost consemnată în acordul de mediere întocmit sub nr. 218/2 din 12.09.2013 de Birou de mediator Fleancu Liliana, acord ce constituie dispozitivul prezentei hotărâri, după cum urmează: „ACORD DE MEDIERE întocmit si inregistrat sub nr. 218/2 din 12.09.2013, in municipiul Drobeta Turnu Severin, la Biroul de Mediere- FLEANCU LILIANA , cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, str. Orly, nr.33, judeţul Mehedinţi, înregistrat în Registrul naţional al formelor de exercitare la poziţia nr.687, CIF 26309345. FLEANCU LILIANA, în calitate de mediator autorizat prin Decizia nr 249. eliberata la data de 09.09.2009. de către Consiliul de Mediere, in conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea,organizarea si exercitarea profesiei de mediator, am întocmit in forma scrisa prezentul Acord de Mediere. înainte de încheierea Acordului de Mediere, pârtilor li s-a explicat: a) drepturile şi obligaţiile legate de procedura de mediere, drepturile şi obligaţiile ce rezultă din încheierea acordului, urmările cu caracter litigios ce rezultă din acord; b) că participarea la mediere şi semnarea acordului de mediere nu serveşte ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei vreuneia dintre parti. Acordul de mediere s-a realizat cu participarea: 1. D***** G*** R*****, CNP *********0620, domiciliata in str. Migdalului nr 2, Bl. VI4, sc 2, ap. 12, municipiul Dr. Tr. Severin, judeţul Mehedinţi şi 2. ASOCIAŢIE DE PROPRIETARI NR. 96, cu sediul social in str. M. Kogalniceanu nr. 3, Bloc VIO sc. 2, Parter, municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, CIF 13666931, reprezentata legal de Preşedinte Pacala Minai si Administrator Calut Ionel, prin avocat Tudor Claudiu, in calitate de parte Obiectul propus Medierii priveşte: " -plata sumei totale de 5.451,51 lei, reprezentând cota cheltuieli, calculate pentru perioada decembrie 2010 -aprilie 2013, pentru imobilul din Drobeta Turnu Severin, str. Migdalului nr 2, BL VI4, SC.2, AP.12, municipiul Dr. Tr. Severin, judeţul Mehedinţi. Având in vedere propunerea înaintata de către ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 96, de eşalonare a debitului "ASOCIAŢIE DE PROPRIETARI NR. 96 si D-NA D***** G*** R***** au convenit de comun acord, pe calea Medierii, dupa cum urmează: 1. Plata eşalonată a sumei de 5.451,51 lei, in transe lunare egale, in suma de 400 lei, pana la stingerea efectiva a debitului, fara aplicarea altor penalităţi sau majorări, pentru lunile deja plătite sau ramase de plata. 2. Efectuarea plaţilor lunare in suma stabilita de 400 lei, in intervalul cuprins intre 20 si 25 ale fiecărei luni, pentru luna in curs, începând cu luna octombrie 2013. 3. Neplata unei luni scadente, va permite administraţiei asociaţiei sa puna in executare Acordul de Mediere pentru toata suma rămasa rest de plata din totalul sumei de 5.451,51 lei " întrucât, azi in data de 12.09.2013, au convenit la a proceda la medierea cauzei, toate părţile, prin acordul lor, au incheiat sesiunea de mediere prin redactarea prezentul Acord de Mediere in condiţiile stipulate mai sus. Prezentul acord va fi semnat in original de către fiecare parte, prin transmiterea documentelor pe cale poştala. Prin prezentul acord de mediere părţile au convenit în mod benevol, prin exprimarea liberă a voinţei, în lipsa aplicării violenţei sau constrîngerii, asupra următoarelor: Sa respecte convenţia dintre ele si sa puna in aplicare prevederile Acordului de Mediere Acordul de mediere este executoriu, in condiţiile legii civile, de la data de 20 august 2013. Părtilor li s-a adus la cunoştinţa faptul ca, prezentul acord are valoarea unui inscris sub semnătura privata si ca poate fi supus autentificării de către notarul public, sau poate fi încuviinţat de către instant de judecata competenta, drept pentru care se semneaza de către parti. ASOCIAŢIA DE LOCATARI NR. 96 DNA D***** G*** R***** Prin av. TUDOR CLAUDIU Ss indescifrabil Ss indescifrabil Prezentul acord a fost întocmit de către mediator în 4 (patru).exemplare, cîte un exemplar este înmânat fiecărei părţi, un exemplar se va inainta instanţei de judecata pentru incuviintare/sau notarului in vederea autentificării, iar un exemplar rămîne in arhiva, la sediul Biroului de Mediere. Semnat si insusit fara rezerve de către parti, astăzi, 12 septembrie 2013. Solicitanţi, Asociaţia de Locatari nr. 96 Mediator, Prin av. Tudor Claudiu Fleancu Liliana Ss indescifrabil Ss indescifrabil D-na D***** G*** R***** Ss indescifrabil Cu recurs în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.11.2013.
Hotarare 4664/2013 din 28.11.2013Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosarul cauzei listele lunare privind cotele de înterţinere pe perioada decembrie 2010- aprilie 2013 privind imobilul pârâtei şi amână cauza la 28.11.2013
Incheiere de sedinta din 24.10.2013