S***** P*** I* N****** S****
Petent CondamnatP******** D* P* L**** J********** B*******
Reprezentant legalSP 150/2014 Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat STROIA PĂUN NICOLAE SORIN, deţinut în Penitenciarul Bistriţa, în executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin SP nr.69/2013 a Judecătoriei Blaj. Potrivit art.587 alin.2 Cod proc.penală, stabileşte termen de reiterare a cererii după data de 07 martie 2014. În baza art.275 Cod proc.penală, obligă pe petent să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Halas Niculae. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 04 februarie 2014.
Hotarare 150/2014 din 04.02.2014- se va efectua adresă către Penitenciarul Bistriţa pentru a ne comunica situaţia juridică a petentului şi dacă acesta a fost luat în examinare în cadrul Comisiei de propuneri pentru liberări condiţionate, în caz afirmativ urmând a comunica procesul verbal întocmit cu acea ocazie precum şi caracterizarea acestuia, precum şi locul încarcerării la data de 18.12.2013, data formulării cererii de liberare condiţionată - se va cita petentul-condamnat din Penitenciarul Bistriţa
Incheiere de sedinta din 23.12.2013