S****** N******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul S. N. pentru săvârşirea infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, la pedeapsa de: - 1 an închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 3 ani termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 189 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Bone Abigel, conform delegaţiei nr. 45/2014. În baza art. 191 alin. 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 107/2014 din 29.01.2014amana pronuntarea la data de 29.01.2014, sala 65, ora 14.00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2014