U****** S*********** L***** D** I*********** P******************
ReclamantP***** A******** A*****
ReclamantR****** I****
ReclamantP****** G*****
ReclamantI******* I**** R*****
ReclamantAdmite, in parte, actiunea formulata de reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi in numele si pentru P***** A******** A*****, R****** I****, Peterca Genica, I******* I**** R*****, Naum Lucia, Dodoi Iulia, Manea Maria, Imbrisca Mihai, Preda Ionut Manuel si Stoian Elena in contradictoriu cu paratul Liceul Tehnologic Focuri cu sediul in com. Focuri, jud. Iasi. Anuleaza decizia inregistrata sub nr. 58/15.02.2010, emisa de parat pentru Prodan Alexandru Adian. Obliga paratul să emită în folosul reclamantului o noua decizie de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. Obligă paratul să calculeze şi să plateasca reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 si ale Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă paratul să calculeze şi să plateasca reclamantilor R****** I****, Peterca Genica, I******* I**** R*****, Naum Lucia, Dodoi Iulia, Manea Maria, Imbrisca Mihai, Preda Ionut Manuel si Stoian Elena diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 si ale Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.09.2010-31.12.2010, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Anuleaza decizia inregistrate sub nr. 721/16.02.2011 emisa de parat pentru P***** A******** A*****. Obliga paratul să emită în folosul reclamantului o noua decizie de reincadrare începând cu data de 01.01.2011 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010, rezultate din aplicarea Legii nr. 330/2009 cu referire la Legea 221/2008. Obligă paratul să calculeze şi să plateasca reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 si ale Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 si Legea nr. 118/2010, pentru perioada 01.01.2011-12.05.2011, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge capatul de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Hotarare 1045/2014 din 07.04.2014amână pronunţarea la 07.04.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2014