Dosar 12458/182/2013 din 15.10.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12458/182/2013
Data dosar:
15.10.2013
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2013 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.5 Penal (cu arestati,minori)
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul M.E.-, născut la data de Baia Mare, judeţul Maramureş, cetăţean român, studii medii, necăsătorit, opera tor , domiciliat în , judeţul Maramureş, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87, alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 86, indice 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, iar, în baza art. 86, indice 2 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute la literele b), c) şi d) se comunică serviciului menţionat la litera a). În temeiul art. 863 alin. 3, lit. e Cod penal, pe durata termenului de încercare, impune inculpatului obligaţia de a nu conduce niciun autovehicul. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 863 alin. 3, lit. e Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86, indice 4 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71, alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza II Cod penal şi, în baza art. 71, alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 700 lei, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru faza de judecată şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat Ciucă Sever Iulian. Cu recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 2013.

    Hotarare 2964/2013 din 19.12.2013
  • Sedinta din data de 16.12.2013 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.5 Penal (cu arestati,minori)
  • Amână pronunţarea

    amânat în pronunţare pt.19.12.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD