S****** R* A******** S********
InculpatCondamnă pe inculpatul S.A.S., CNP , cetăţean român, studii 8 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, muncitor necalificat la SC FOREST CRV SRL, recidivist, domiciliat în Baia Sprie, str. judeţul Maramureş, fără forme legale în Baia Sprie, str. Microraion Vest, nr. 38B, judeţul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat, prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37, lit. a Cod penal şi art. 3201 Cod procedură penală la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 61 Cod penal, revocă liberarea condiţionată cu privire la restul de 922 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1749/07.10.2009 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 388/R/25.11.2009 a Tribunalului Maramureş, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 922 zile închisoare. Cu consecinţele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal. În baza art. 191, alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 ianuarie 2014.
Hotarare 142/2014 din 27.01.2014amânat în pronunţare pt.27.01.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2014cerere de amânare pt. studiu dosar
Incheiere de sedinta din 06.01.2014cerere pt.angajare avocat ales
Incheiere de sedinta din 16.12.2013