P******** D* P* L**** Î******* - D*********** - B***** T********* V*****
RecurentP**** Ş***** V*******
Intimat InculpatAdmite recursul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Învestigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, împotriva încheierii din 6 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. 1265/90/2009. Casează încheierea atacată numai cu privire la admiterea cererii de liberare provizorie cu toate consecinţele şi, rejudecând pe fond respinge, ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P**** Ş***** V*******, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2013 , la Curtea de Apel Piteşti -secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, E.M. Rusu D. Diaconu OPINIE SEPARATĂ Opinez pentru respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Învestigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea şi menţinerea încheierii atacate. J U D E C Ă T O R , T. Gheorghe - Sorescu
Hotarare 93/2013 din 11.02.2013