G******* J***** 2*** S*****
DebitorM**** Ş* A******** S***
LichidatorD****** R******** A F********* P****** P******* P*** A******* F********* P****** A****
CreditorC***** P*********
CreditorAdmite cererile lichidatorului. În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, Dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea debitorului, din Registrul comerţului. În temeiul art.136 din lege descarcă pe lichidator de orice îndatorire sau responsabilitate. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletin. Dispune plata sumei de 3.200,00 lei din fondul de lichidare constituit potrivit prevederilor art.4 din lege. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.09.2014 la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 1104/2014 din 30.09.2014Având în vedere dezbaterile şedinţei, prin care lichidatorul judiciar arată că s-a făcut dovada lipsei bunurilor din averea debitoarei, niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii, împrejurare faţă de care solicită amânarea în vederea citării părţilor pentru discutarea cererii de închidere procedură., va stabili un nou termen de judecată la data de 30.09.2014. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2014
Incheiere de sedinta din 24.06.2014Stabileşte un nou termen de judecată la data de 24.06.2014, pentru a fi convocaţi creditorii pentru a le aduce la cunoştinţă situaţia debitoarei şi pentru a supune aprobării acestora, propunerea de închidere a procedurii. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2014.
Incheiere de sedinta din 27.05.2014Ia act că în prezenta cauză, procedura este administrată de lichidatorul M**** Ş* A******** S*** Stabileşte un nou termen de judecată pentru continuarea demersurilor în vederea obţinerii informaţiilor privind eventualele bunuri ale debitoarei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2014
Incheiere de sedinta din 15.04.2014Stabileşte un nou termen de judecată la data de 15.04.2013, pentru continuarea demersurilor în vederea obţinerii informaţiilor privind eventualele bunuri ale debitoarei, funcţie de cuprinsul acestora, urmând a se formula cerere de închidere a procedurii. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2014
Incheiere de sedinta din 04.03.2014Admite cererea formulată de lichidator judiciar Dinu Mincu Lavinia prin care propune continuarea procedurii, pentru a depune la dosar dovada publicării în BPI a tabelului preliminar, precum şi pentru identificarea eventualelor bunuri, întrunirea adunării creditorilor la data de 24.01.2014 şi definitivarea masei credale a debitoarei. Amână judecarea cauzei la 04.04.2014. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2014
Incheiere de sedinta din 21.01.2014Admite cererea formulată de debitoare pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art.32 alin.1 teza a II-a din Legea nr.85/2006 privind procedura de insolvenţă, Dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei . În baza art.107 alin.2 din Lege, dizolvă societatea şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe Mit Insolv SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege cu o retribuţie lunară de 1000 lei , la care se adaugă TVA în funcţie de prevederile legale. Dispune notificarea privind intrarea în procedura falimentului a debitoarei, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicarea pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere debitorului obligaţia prevăzută de art.44 din lege, sub sancţiunea prevăzută de art.108 ind.1 Cod procedură civilă, iar lichidatorului obligaţia prev de art.45 din lege. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii, de 10 zile de la notificarea prevăzută la art. 61 din lege. Opoziţiile formulate se vor timbra conform art.14 din OUG nr.80/2013 cu 200 lei taxă timbru. Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la 10.01.2014. Declaraţiile se vor timbra conform art. art.14 din OUG nr.80/2013 cu 200 lei taxă timbru. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea, comunicarea şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă tabelului preliminar de creanţe la 20.01.2014. Dovada publicării se va depune la dosar. Termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii: 5 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe. Contestaţiile se vor timbra conform art.14 din OUG nr.80/2013 cu 200 lei taxă timbru. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor sau definitivarea tabelului de creanţe la 04.02.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data 24.01.2014. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi raportul prevăzut de art.59 din Lege în termen de 40 zile de la numire, respectiv 03.01.2014 şi rapoarte de activitate lunară, prev. de art.21 din lege, din care un extras al raportului lunar se va publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Termen pentru continuarea procedurii la 21.01.2014. Definitivă. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 26.11.2013 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 26.11.2013