M****** U**
InculpatÎn baza art.3001 alin.1 C.pr.pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere in circula?ie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 rep., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art. 89 alin1 teza a II-a din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art 33 lit a si b Cp (mandat de arestare preventivă nr.54/12 din 12.08.2013). În baza art.3001 alin.3 rap. la art.160b alin.3 Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului . În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Sumele reprezentând onorariu avocat oficiu vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Sibiu. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare pentru Ministerul Public, respectiv comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.08.2013, ora 1300.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 29.08.2013