P*** M*****
RevizuentT*** I****
IntimatM********* B********* P*** P******* G******
IntimatP******* S********* 1 B******** -**** P******* S********* 1 B********
IntimatS* H******** N*** S*
IntimatAdmite cererea de revizuire. Desfiinţează decizia nr.748/11.04.2002 a Curţii de Apel Piteşti şi respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr.265/10.02.1998, pe care o menţine. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.06.2014.
Hotarare 1130/2014 din 24.06.2014Acordă un ultim termen la 24 iunie 2014, având în vedere vechimea cauzei şi pentru a nu se încălca principiul celerităţii. Se emite adresă către Tribunalul Bucureşti-Secţia a IV-a civilă, pentru a se solicita Preşedintelui acestei instituţii să ne comunice numele, prenumele şi codul numeric personal al persoanei ce era responsabilă să ofere un răspuns relaţiilor solicitate prin adresele emise la 20 martie 2014 şi 30 aprilie 2014. Se revine cu adresă către aceeaşi instituţie cu rugămintea pentru Preşedintele instanţei, să se dispună verificarea arhivelor şi să se cerceteze situaţia dosarului nr.1281/2001 al Curţii de Apel Piteşti, iar în cazul în care nu se găseşte să se comunice pentru care motiv, urmând ca în situaţia în care se constată că dosarul s-a pierdut să se purceadă la reconstituire Părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.153 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 iunie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014Se revine cu adresă către Tribunalul Bucureşti - Secţia IV-a Civilă pentru a comunica dacă, potrivit evidenţelor sale, dosarul nr.1281/2002 al Curţii de Apel Piteşti se află ataşat la dosarul nr.5938/1994 al acestei instanţe. Se revine cu adresă către Judecătoria Ploieşti pentru a comunica dacă, potrivit evidenţelor sale, dosarul nr.1281/2002 al Curţii de Apel Piteşti se află ataşat la dosarul nr.12272/2002 al Judecătoriei Ploieşti. Amână judecarea cauzei la data de 03 iunie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014, la Curtea de apel Piteşti – Secţia I civilă.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014Emite adresă către Tribunalul Bucureşti - Secţia IV-a Civilă, în sensul de a comunica dacă, potrivit evidenţelor sale, dosarul nr.1281/2002 al Curţii de Apel Piteşti se află ataşat la dosarul nr.5938/1994 al acestei instanţe. Acestei adrese i se va ataşa copie de pe răspunsul primit la data de 10 martie 2014 de la Curtea de Apel Bucureşti (f.190). Emite adresă către Judecătoria Ploieşti, în sensul de a comunica dacă, potrivit evidenţelor sale, dosarul nr.1281/2002 al Curţii de Apel Piteşti se află ataşat la dosarul nr.12272/2002 al Judecătoriei Ploieşti. Acestei adrese i se va ataşa copie de pe răspunsul primit la data de 06 martie 2014 de la Tribunalul Prahova (f.185). Amână judecarea cauzei la 29 aprilie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia I Civilă .
Incheiere de sedinta din 18.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 18 martie 2014, pentru când părţile cunosc termenul. Se vor emite adrese către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalului Prahova, în sensul celor menţionate în considerentele prezentei încheieri. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 Februarie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 18.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 18 februarie 2014 spre a se face cercetări în arhiva Curţii de Apel Piteşti cu privire la existenţa dosarului nr.1281/2002 al Curţii de Apel Piteşti. Se pune la dispoziţia arhivei instanţei hotărârea depusă la termenul de astăzi de intimata T*** I**** de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din care reiese ataşarea dosarului la un alt dosar al Înaltei Cur?i de Casaţie şi Justiţie. Se solicită serviciului arhivă al Curţii de Apel Piteşti ca în cazul în care nu se găseşte acest dosar, să ia legătura cu Tribunalul Prahova, spre a se lămuri dacă din eroare dosarul a fost înaintat acestei instanţe. Încuviinţează depunerea la dosar a înscrisurilor depuse la termenul de astăzi de către revizuent, despre care se pretinde că ar fi din dosarului nr.1281/2002 al Curţii de Apel Piteşti. Se restituie revizuentului înscrisurile depuse la dosar, în copie, ce urmau a fi comunicate numitului Moldoveanu Gheorghe, care nu a fost introduc în cauză. În baza dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 Ianuarie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 21.01.2014Amână judecarea cauzei la data de 21 ianuarie 2014, pentru când se citează intimata S.C.Herăstrău Nord S.A. Se revine cu adresă către Judecătoria Sectorului I Bucureşti pentru înaintarea dosarului de fond nr. 12061/2003 şi pentru menţionarea persoanei responsabile cu întârzierea. În baza dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, intimaţii Municipiul Bucureşti şi Primăria Sectorului I Bucureşti au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 Noiembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 26.11.2013Amână judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2013, pentru când se reia procedura de citare cu intimata S.C.Herăstrău Nord S.A. Se emite adresă către Judecătoria Sectorului I Bucureşti pentru înaintarea dosarului de fond nr. 12061/2003. Pune în vedere revizuientului, prin apărător să depună la dosar decizia civilă nr.342 din 04 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr.35486/299/2006, cu menţiunea că este irevocabilă. În baza dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, intimaţii Municipiul Bucureşti şi Primăria Sectorului I Bucureşti au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 Octombrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 15.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 15 octombrie 2013, dată până la care revizuientul are posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării comunicată la termenul de astăzi. Se reia procedura de citare cu intimaţii Municipiul Bucureşti, Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi S.C. Herăstrău Nord S.A. şi se vor comunica acestor părţi înscrisurile depuse de revizuient. Dispune ataşarea dosarului nr.12061/1993 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, urmând a se face verificări cu privire la dosarul Curţii de Apel Piteşti nr.1281/2002 şi la serviciul arhivă al acestei instanţe. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 Septembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 17.09.2013