C****** M***** S****
InculpatA******** L*******
Parte vătămatăJudecătoria Constanţa Secţia penală Dosar nr. 12922/212/2013 Încheiere 28 iunie 2013 Admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul C****** M***** S****, prin apărător ales. În baza art. 139 alin. 1 şi 35 Cod procedură penală cu aplicarea art. 145 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul C****** M***** S****, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Constanţa, jud. Constanţa. Dispune punerea în libertate deîndată, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, a inculpatului CATRINA MARIUS de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 125/26.04.2013 emis de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 11475/212/2013, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 145 alin. 1 ind. 1 şi alin. 1 ind. 2 lit. c Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat în vederea continuării procesului; b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, desemnat cu supravegherea de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. e) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu partea vătămată şi cu martorii din dosar sau cu membrii familiilor acestora. În baza dispoziţiilor art.145 al.22 C.p.p., atrage atenţia inculpatului că trebuie să respecte obligaţiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a respectivelor obligaţii se poate lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri către inculpat, către poliţia în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei locale, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră. Organul de poliţie desemnat de instanţă, şi anume Poliţia mun. Constanţa, jud. Constanţa, va verifica periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru Ministerul Public, şi de la comunicare, pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2013.