C*** M******
InculpatM********* P***** R********** P*** P******** D* P* L**** J********** R********
Reprezentant legalÎn baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei de conducere sub influenţa alcoolului, din infr. prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 în infr. prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului C*** M******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., rezultată în urma schimbării încadrării juridice. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Potrivit art. 90 alin. (1) C. pen., persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 iunie 2014.
Hotarare 251/2014 din 23.06.2014amână pronunţarea la data de 23 iunie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2014Constată că procedura de citare nu este legal îndeplinită. Acordă termen la data de 18 iunie 2014, pentru când citează inculpatul cu menţiunea de a se prezenta în vederea exprimării poziţiei procesuale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 04.06.2014Amână judecarea cauzei, faţă de lipsa inculpatului. Acordă termen la data de 04 iunie 2014, pentru când citează inculpatul cu menţiunea de a se prezenta în vederea exprimării poziţiei procesuale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 07.05.2014În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 411/P/2013 din 13.12.2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea privind pe inculpatul C*** M******, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C*** M******. Stabileşte termen de judecată la data de 07 mai 2014, pentru când se citează inculpatul. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08 aprilie 2014. Judecător de cameră preliminară,
Incheiere camera preliminara din 08.04.2014În baza art. 6 alin. (1) şi (2) teza I din Legea nr. 255/2013, trimite cauza judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342 – 348 din Codul de procedură penală. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 21.02.2014amână pronunţarea cu privire la cererea de trimitere a cauzei la camera preliminară pentru data de 21 februarie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2014Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19 februarie 2014¸ pentru când inculpatul C*** M****** primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 22.01.2014