S**** T******* T***** S* G****
PetentAdmite cererea. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 53/14.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 2964/105/2010, Decizia nr. 42/12.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar şi Decizia nr. 1472/15.03.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar, pentru suma de 14.000 lei, la cererea creditoarei S.C. Bucegi S.A., privind pe debitoarea S.C. Doina N S.R.L., prin toate formele prevăzute de lege. Autorizează creditoarea S.C. Bucegi S.A. să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 53/14.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 2964/105/2010, Decizia nr. 42/12.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar şi Decizia nr. 1472/15.03.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 53/14.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 2964/105/2010, Decizia nr. 42/12.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar şi Decizia nr. 1472/15.03.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii”. Fără cale de atac. Executorie. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.06.2013.
Incheiere de executare silita din 21.06.2013