Dosar 13212/325/2013 din 13.05.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 din O.U.G nr. 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13212/325/2013
Data dosar:
13.05.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 din O.U.G nr. 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.06.2013 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Condamnare

    În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 C.pr.pen. condamnă inculpatul Ţ A I fără antecedente penale, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 C. pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.06.2013.

    Hotarare 1600/2013 din 17.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD