T******** I**
ReclamantF***** C****** a****** l* H************* S*** R* V*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul T******** I** în contradictoriu cu pârâtul FLOREA CORNEL. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2014.
Hotarare 2207/2014 din 18.04.2014amână pronunţarea la data de 18 aprilie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2014Admite cererea pârâtului de ataşare a celor două dosare. Emite adresă către Tribunalul Vâlcea, în vederea ataşării celor două dosare. Prorogă discutarea probei cu expertiza după ce vor fi analizate înscrisurile din acele dosare pentru a putea aprecia asupra utilităţii acestei probe. Amână judecarea cauzei la 11 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 21.03.2014Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar şi va proroga discutarea unei eventuale expertize la următorul termen de judecată, după observarea dosarului de urmărire penală. Dispune înaintarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru a depune la dosarul cauzei dosarul de urmărire penală nr.6733/2011 privind pe Florea Cornel. Amână judecarea cauzei la 21 martie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 21.02.2014