G****** I**
ReclamantC****** C******* P***** S********* D*************
PârâtC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtAdmite în parte contestaţia precizată. Obligă pe intimate să evalueze despăgubirea cuvenită petentului şi să emită decizia de compensare conform Legii 165/2013. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06 Mai 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 1152/2014 din 06.05.2014Amână pronunţarea la data de 06 mai 2014. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 Aprilie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2014Amână pronunţarea la data de 29 aprilie 2014. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 Aprilie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2014Ia act de precizarea făcută de reprezentanta reclamantului cu privire la locul situării imobilului. Încuviinţează cererea de completare a cadrului procesual pasiv, formulată de pârâtă. Introduce în cauză şi conceptează, în calitate de pârâtă, pe C****** N******** P***** C********** I*********. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 aprilie 2014, pentru când se citează pârâta C****** N******** P***** C********** I*********, cu un exemplar al cererii de chemare în judecată şi al notelor de şedinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 18.03.2014