D********* I*****
InculpatCondamnă pe inculpatul D********* I***** la o pedeapsă de 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e teza I Cod penal. (faptă săvârşită la data de 03.02.2013). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului D********* I***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul D********* I***** la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.10.2013 PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului D********* I***** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal.
Hotarare 1876/2013 din 30.10.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 30.10.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2013