Ţ****** I** z** S****
InculpatAdmiterea sesizarea din oficiu, având ca obiect îndreptare eroare materială.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.02.2016Admite sesizarea din oficiu având ca obiect îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale din minuta sentinţei penale pronunţate în dosarul nr. 1334/241/2013, în sensul că în loc de sintagma „În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.pr.pen raportat la art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.pen, condamnă inculpatul ŢAMBREA ION, zis „Suciu”, fiul lui Nicolae şi Elena, născut la data de 04.04.1973 în Tomşani, jud. Vâlcea, domiciliat în loc. Bogdăneşti, comuna Tomşani, jud. Vâlcea, identificat cu CI seria VX nr.206144, CNP *********2758, cetăţean român, necăsătorit, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, cu antecedente penale,la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege” se va menţiona „În temeiul art. 396 alin. 2 C.proc.pen raportat la art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.pen, condamnă inculpatul ŢAMBREA ION, zis „Suciu”, fiul lui Nicolae şi Elena, născut la data de 04.04.1973 în Tomşani, jud. Vâlcea, domiciliat în loc. Bogdăneşti, comuna Tomşani, jud. Vâlcea, identificat cu CI seria VX nr.206144, CNP *********2758, cetăţean român, necăsătorit, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, cu antecedente penale,la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege” Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr. 14/02.02.2016 pronunţată de Judecătoria Horezu în acest dosar. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 11.02.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.02.2016În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.pr.pen raportat la art 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.pen, condamnă inculpatul ŢAMBREA ION, zis „Suciu”, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege. În temeiul art.71 C. pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 C.pen 1969 cu aplic.art.5 C.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.pen din 1969. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1968 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 Cod penal de la 1968 cu referire la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 242 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 februarie 2016.
Hotarare 14/2016 din 02.02.2016Amână pronunţarea la data de 02.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2016Amână cauza la 28 ianuarie 2016, pentru lipsa martorului Nicu Adrian.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Amână cauza la 21 ianuarie 2016, pentru lipsa martorului din rechizitoriu Iacob Adrian.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015Amână cauza la 10 decembrie 2015, pentru a se administra probatoriul.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Amână cauza la 29 octombrie 2015, pentru lipsa martorului din acte.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015Amână cauza la 01 octombrie 2015, pentru lipsa martorului din acte- Nicu I Ion Adrian.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Amână cauza la 17 septembrie 2015, pentru a se administra probatoriul.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Amână cauza la 07 mai 2015, pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Amână cauza la 12.02.2015, pentru a se administra probatoriul.
Incheiere de sedinta din 27.11.2014Amână cauza la 27.11.2014, pentru a se solicita fişa de cazier a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014În baza art.345 al 1 Cpp Respinge, ca neîntemeiată , cererea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 07.04.2014În baza art.6 din L. nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a L. nr.135/2010, privind N.C.P.P, dispune trimiterea cauzei la judecător de Cameră Preliminară CP 5, pentru a se proceda potrivit art.342-348 N.C.P.P.
Incheiere de sedinta din 20.02.2014Amână cauza la 20.02.2014, având în vedere cererea de amânare, înaintată la dosar de către apărătorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.12.2013Amână cauza la 12.12.2013,fiind lipsă de procedură cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 19.09.2013