U***** O*** P******** R*********** L**** D* B**** D****
ReclamantC***** V*****
PârâtADMITE CEREREA.
Incheiere finala dezinvestire din 17.12.2014Admite în parte acţiunea avand ca obiect “reziliere contract, pretenţii, evacuare” formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa, cu sediul în oraşul Pucioasa, str. Fântânilor, nr.7, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul C***** V*****, cu domiciliul în oraşul Pucioasa, str. Stadion, bl. 103, camera 97, judeţul Dâmboviţa. Constată intervenită rezilierea Contractului de închiriere nr. 80/10.02.2006 prelungit prin actul adiţional nr.1131/10.11.2009. Obligă pârâtul la plata sumei de 1181,86 lei reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere calculate pentru perioada aprilie 2010-30 iunie 2013 şi la plata penalităţilor de întârziere până la data executării efective a hotărârii de evacuare, sumă ce va fi actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective. Dispune evacuarea paratului din imobilul ce constituie obiect al contractului de închiriere nr. 80/10.02.2006, încheiat între părţi. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Executorie în ceea ce priveşte evacuarea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţata în şedinta publică, azi, 07.10.2014.
Hotarare 890/2014 din 07.10.2014Pronunţare la 7 octombrie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2014Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 1.10.2014, în vederea achitării debitului de catre petent. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2014.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 18.06.2014. Se emite adresă către U.A.T. oraş Pucioasa, cu menţiunea de a ne înainta documentul cumulativ privind situaţia chiriei restante şi a penalităţilor de întârziere pretinse. Pronunţată în şedinţa publică din 02.04.2014.
Incheiere de sedinta din 02.04.2014Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 02.04.2014, pentru a da posibilitate pârâtului să facă dovada achitării debitului. Pronunţată în şedinţa publică din 05.02.2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014Incuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 05.02.2014, pentru când se sitează pârâtul cu menţiunea prezenţei la interogatoriu. Pronunţată în şedinţa publică din 04.12.2013.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013