C****** Ş* Ş***** M*****
InculpatS***** R**** - A** N*** A*********** F****** B********
Parte civilăA***** J***** A F********* P****** M******** (*** D*** G************** P****** C*** N******
Parte civilăS* I***** S**
Parte responsabilă civilmenteS* I***** S******** C****** D* I********* C*** L****
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 6 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din 1969 şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul CHEREJI ŞTEFAN MARIUS, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal din 1969. În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod penal din 1969, stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71, alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S* I***** S** Baia Mare, prin lichidator Cabinet de insolvenţă CHIŞ LIVIU, la plata sumei de 23.068 lei, cu dobânzi şi penalităţi aferente ce urmează a fi calculate până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş (pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca). În baza art. 11 din Legea 241/2005, dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente S* I***** S** până la concurenţa sumei de 23.068 lei. În baza art. 13, alin. 1 din Legea 241/2005, dispune comunicarea unei copii de pe sentinţa penală rămasă definitivă către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S* I***** S**, prin lichidator Cabinet de insolvenţă Chiş Liviu, la plata sumei de 1.000 de lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 100 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu în cursul judecăţii av. Remeş Anca se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 septembrie 2014.
Hotarare 2076/2014 din 15.09.2014Amână pronunţarea pentru data de 15.09.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2014Pentru a da posibilitate inculpatului să se prezinte, pentru a fi judecat conform procedurii prevăzute de art. 375 cod procedură penală.
Incheiere de sedinta din 23.06.2014Pentru a da posibilitate inculpatului să-şi angajeze apărător
Incheiere de sedinta din 26.05.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii
Incheiere camera preliminara din 17.04.2014în temeiul art. 6 al.2 din Legea 255/2013 se trimite cauza în cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 24.02.2014lipsă procedură, cerere de amânare, LIPSĂ PĂRŢI
Incheiere de sedinta din 20.01.2014