P******* C****** T****** F******* F*****
ReclamantI**** I*** D*****
PârâtConstată perimarea acţiunii formulată de reclamantul Primarul Comunei Tîrnova, în contradictoriu cu pârâtul I**** I*** D*****, pentru obligaţie de a face( art.28 alin.1, art.32 alin.1 lit.b din Legea.Cu recurs în termen de 5 de zile de la pronunţare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de recurs se depune la Judecătoria Ineu.Pronunţată în şedinţa publică din 07.07.2015.
Hotarare 349/2015 din 07.07.2015Suspedă judecata cauzei potrivit art.411 alin.1 pct.1 cpc.
Incheiere suspendare din 17.11.2014T.17.11.2014.Acordă unui nou termen de judecată în vederea citării martorilor pârâtului Jurj Cristian-Petru şi Sabadus Vasile-Gherasim, în vederea audierii. Comunicarea interogatoriului scris formulat de pârât, cuprinzând un număr de 13 întrebări, a se răspunde în scris la acestea, cu menţiunea ca după completarea în scris a acestuia să fie restituit, sub incidenţa prevederilor art.358 c.pr.civilă.Comunicarea exemplarului doi al înscrisurilor depuse de reprezentantul pârâtului avocat Argintaru Laurenţiu cu reclamantul, în vederea studierii.
Incheiere de sedinta din 20.10.2014T.20.10.2014.Admite cererea de probaţiune cu martori, martorii urmând a fi citaţi după depunerea listei cu aceştia.Încuviinţează proba cu interogatoriul reclamantului, administrare probei urmând a fi efectuată după depunere interogatoriul scris, fiind aplicabile prevederile art. 355 c.pr.civilă.Depunerea de către avocat Argintaru Laurenţiu a înscrisurilor cu privire la desfiinţarea lucrărilor, potrivit susţinerilor de la termenul de azi. Prorogă proba cu expertiza tehnică
Incheiere de sedinta din 06.10.2014În temeiul art.413 pct.1 cprcivilă suspendă judecata cauzei.
Incheiere suspendare din 08.07.2013T.08.07.2013.Respinge excepţia netimbrării acţiunii reclamantei, excepţie invocată de către pârât în cuprinsul întâmpinării, ca neîntemeiată.Faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, respectiv susţinerile pârâtului din întâmpinare, instanţa va emite adresă reclamantei în sensul mai sus arătat.În vederea recitării părţilor.
Incheiere de sedinta din 27.06.2013