Dosar 13780/197/2013 din 27.05.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13780/197/2013
Data dosar:
27.05.2013
Instanta:
Judecătoria Brașov
Departament:
PENAL
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.11.2013 la ora 08:30

    Complet: P4*-CAMERA PRELIMINARA+FOND
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul CL pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod Penal. Conform art. 81 şi art. 82 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin. (5) Cod penal, sens în care stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul Penal, în sensul că dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în termenul de încercare, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni, executându-se în întregime pedeapsa, ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare, sumă ce include şi onorariul apărătorului din oficiu de 200 lei avansat în temeiul art. 189 Cod procedură penală din fondurile special alocate în acest sens. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 06.11.2013.

    Hotarare 2073/2013 din 06.11.2013
  • Sedinta din data de 22.10.2013 la ora 13:30

    Complet: P4*-CAMERA PRELIMINARA+FOND
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 06.11.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2013
  • Sedinta din data de 10.09.2013 la ora 13:30

    Complet: P4*-CAMERA PRELIMINARA+FOND
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 22.10.2013 sala J3 ora 13.30

    Incheiere de sedinta din 10.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD