P**** V***** E****
ContestatorDispune îndreptarea erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.05.2013În temeiul prevederilor art. 460 Cpp ia act de retragerea contestaţiei formulată de către P**** V***** E****, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, privind executarea pedepsei de 4(patru) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175al.1 lit.i) Cod penal prin sentinţa penală nr. 138, pronunţată la data de 7.03.2011 de către Tribunalul Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.103/26.05.2011 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă la data de 14.06.2011 prin nerecurare. În temeiul prevederilor art. 192al.2 Cpp obligă contestatorul P**** V***** E**** la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către acesta, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru contestatorul P**** V***** E****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 aprilie 2013.
Hotarare 97/2013 din 30.04.2013Amână pronunţarea în cauză la data 30.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2013