C****** M****
InculpatC***** I****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 208 alin.1, cu aplicarea art. 37 alin.1, lit.b, rap.la art. 39 alin.4 C.pen, cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul C M în prezent aflat în stare de deţinere, la pedeapsa de: -3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cu executare în regim de detenţie conform disp.art. 57 C.pen. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit b) C.pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 88 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din 23.04.2013 la zi. În temeiul art. 350 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 14 rap.la art. 346 alin.1 C.pr.pen. ia act că partea vătămată C***** I**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1200 lei. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru partea vătămată C***** I**** şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.06.2013.
Hotarare 1599/2013 din 17.06.2013În temeiul art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului C M, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 41/24.04.2013 emis de Judecatoria Timişoara în baza încheierii nr.42/24.04.2013, dată în dosarul nr. 11853/325/2013. În baza art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului C M, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile. Respinge ca rămasă fără obiect cererea apărătorului inculpatului de a se lua faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara/localitatea. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.05.2013, ora 12:45.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 22.05.2013