F***** I* I***
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul FLUTAR IOAN, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 328/2011 de Tribunalul Maramureş şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 480/2011 emis de Tribunalul Maramureş şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în com. . În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul pentru avocat oficiu av. Sciuchin Mihaela, în sumă de 100 RON, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 28.11.2013.
Hotarare 2791/2013 din 28.11.2013