C***** M******
ReclamantC***** I**
ReclamantC*** C****** L******
PârâtB**** G***** H*******
PârâtRespinge acţiunea. Cu apel în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 4.12.2013.
Hotarare 4729/2013 din 04.12.2013Având în vedere disp.art. 206 Cpc rap. la art 154 Cpc, precum şi prevederile paragrafului 1 al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, care înglobează principiul egalităţii armelor şi dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii, că acesta implică, în parte, facultatea de a lua cunoştinţă de observaţiile sau actele depuse de cealaltă parte şi de a le discuta, va admite cererea de amânare formulată de av. Gheorgişan Auraş-Daniel apărător ales al reclamanţilor pentru observarea întâmpinării şi înscrisurilor depuse de pârâţi. Amână cauza la data de 04.12.2013.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013