M*** N******
PetentM*** N******* a** I***** S*****
PetentÎn temeiul art. 498 Cod procedură penală raportat la art. 135 al 1 lit a, art. 137 Cod penal, admite cererea şi dispune reabilitarea judecătorească a petentului condamnat M.N.din pedeapsa de : 1 an şi 6 luni închisoare , cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 227/18.10.1994, pronunţată de Judecătoria Deta, definitivă la data de 01.11.1994 amendă penală în cuantum de 25.000 lei, aplicată prin sentinţa penală nr. 1176/01.04.1994 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă la data de 13.04.1994 Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni, conform art. 502 Cod procedură penală. În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.10.2013.
Hotarare 2837/2013 din 23.10.2013Admite cererea formulată de către apărătorul ales al petentului de acordare a unui nou termen de judecată pentru a face dovada achitării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina petentului prin cele două sentinţe penale. Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2013, pentru când petentul are termen în cunoştinţă prin apărător ales. Pronunţată în şedinţa publică din 09.10.2013.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013Admite cererea formulată de către apărătorul ales al petentului de acordare a unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar cazierul fiscal al petentului. Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2013, pentru când petentul are termen în cunoştinţă prin apărător ales. Pronunţată în şedinţa publică din 11.09.2013.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013