Ş***** C***** R*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.2 C.proc.pen., rap la art. 337 C.pen., cu aplic.art.5 C.pen. condamnă pe inculpatul Ş C R, la pedeapsa de: -1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevare de mostre biologice. În temeiul art. 67 alin.1 C.pen, rap.la art. 12 din legea 187/2012, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit.a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen1969, cu aplic.art.5 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, din fondurile MJLC către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.04.2014.
Hotarare 1515/2014 din 09.04.2014Amână pronunţarea la data de 09.04.2014, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.03.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2014Recitarea martorilor J A F şi F I L şi cu mandate de aducere cu executare efectivă. Amână judecarea cauzei la 03.04.2014, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se citează martorii Ja A F şi F I L şi cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţa publică din 20.02.2014.
Incheiere de sedinta din 20.02.2014Recitarea martorului M O L şi cu mandat de aducere cu executare efectivă. Citarea martorilor J A F şi F I L. Ia act de faptul că reprezentantul Ministerului Public a renunţat la proba testimonială cu martora I A. Amână judecarea cauzei la 20.02.2014, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se citează martorul M O L cu mandat de aducere cu executare efectivă şi martorii J A F şi F I L. Pronunţată în şedinţa publică din 23.01.2014.
Incheiere de sedinta din 23.01.2014Amână judecarea cauzei pentru ca inculpatul să se poată prezenta în faţa instanţei cu acte de identitate asupra sa în vederea audierii acestuia. Pune în vedere martorilor prezenţi O L T şi M O L să se prezinte şi la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 23.01.2014, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se citează inculpatul şi cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din 09.01.2014.
Incheiere de sedinta din 09.01.2014Admite cererea de amânare formulată de către inculpat pentru a se putea prezenta personal în faţa instanţei. Pune în vedere martorului O L T să se prezinte necitat la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 09.01.2014, C7P, ora 9:00, sala 278, pentru când se citează inculpatul şi martorul M O L cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2013.
Incheiere de sedinta din 28.11.2013Încuviinţează probele solicitate reprezentantul Ministerului Public şi dispune citarea primilor doi martori din rechizitoriu, cu mandate de aducere. Amână judecarea cauzei la 28.11.2013, C7P, ora 9:00, sala 278. Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2013.
Incheiere de sedinta din 17.10.2013Citarea inculpatului cu mandat de aducere la adresa de domiciliu şi prin afişare la C.L.M Timişoara Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.09.2013..
Incheiere de sedinta din 05.09.2013