P****** T******
Recurent ReclamantF***** S*
Intimat PârâtP**** A*******
MartorP**** C******* M****
MartorP****** T******
Recurent ReclamantAvând în vedere încheierea nr. 2562/13.05.2013 pronunţată în dosarul nr. 1655/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, scoate cauza de pe rolul Tribunalului Mehedinţi şi o înaintează la Tribunalul Prahova , instanţa competent cu soluţionarea recursului.
Incheiere finala dezinvestire din 28.05.2013Admite cererea de amânare formulată de apărătorul intimatei pârâte , prin care solicită un nou termen întrucât nu se poate prezenta din motive medicale. Admite cererea formulată de apărătorul recurentului pârât pentru a observa înscrisurile depuse la dosar de către intimata pârâtă, având în vedere volumul mare de înscrisuri. se ia act că părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 30.04.2013Repune cauza pe rol pentru a se solicita relaţii la părţi. Se vor întocmi adrese către pârâta să depună la dosar documentele ce au stat la baza efectuării plăţi către reclamant, iar reclamantul să comunice corespondenţa purtată în temeiul contractului de comision respectiv cereri de ofertă, comnenzi , ordine, etc. Se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 09.04.2013Amână pronunţarea în cauză la 09.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2013Admite cererea de amânare formulată de recurentul reclamant. Sew va cita recurentul cu menţiunea de a depune taxa judiciarăp de timbvru şi timbru judiciar sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. se va comunica întâmpinarea depuzsă de intimata pârâtă . Se ia act că părţile au termen în cunoştinţă
Incheiere de sedinta din 19.03.2013