P******** D***** M****
InculpatS* T***** I**** S** G*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul P******** D***** M**** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b şi alin. 2 Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, cât şi cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 04/05.01.2013, parte vătămată S.C. „Tanvic Impex” S.R.L.). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului P******** D***** M**** prin prezenta sentinţă penală, pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului P******** D***** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală, respectiv de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. Constată că partea vătămată S.C. „Tanvic Impex” S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind acoperit integral, prin plată, de către inculpatul P******** D***** M****. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul P******** D***** M**** la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.
Hotarare 1890/2013 din 01.11.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 01.11.2013 S.1.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013