G***** E*****
InculpatN*** A****
Parte vătămatăI. În temeiul art. 289 al. 1 din Codul penal din 1969, cu raportare la art. 5 Cod penal, coroborat cu dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. a Cod penal şi art. 76 al. 1 lit. e Cod penal, condamnă pe inculpatul G E, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 289 al. 1 din Codul penal din 1969, cu raportare la art. 5 Cod penal, coroborat cu dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. a Cod penal şi art. 76 al. 1 lit. e Cod penal, condamnă pe inculpatul G E, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 264 al. 1 Codul penal, cu raportare la art. 5 Cod penal, coroborat cu dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. a Cod penal şi art. 76 al. 1 lit. e Cod penal, condamnă inculpatul G E, la pedeapsa de 2 luni închisoare, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, săvârşită la data de 28.02.2012. În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 33 alin. 1 lit. a Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de 5 luni închisoare, 5 luni închisoare şi 2 luni închisoare, aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. II. În baza art. 386 Cod de procedură penală, dispune schimbarea a încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 al. 1 şi 2 din Codul penal din 1969 în infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 al. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 16 al. 1 lit. h Cod de procedură penală, raportat la art. 396 al. 6 Cod de procedură penală, dispune încetarea procesului penal în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul G E a infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 al. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. III. În temeiul art. 397 al. 3 Cod de procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 25 al. 3 Cod de procedură penală, dispune desfiinţarea procesului verbal de constatare a infracţiunii nr. 900 încheiat în data de 28.02.2012, întocmit de inculpatul G E, în calitate de angajat al Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni S.A. Respinge solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni privind desfiinţarea procesului verbal de constatare a infracţiunii nr. 3.052 încheiat în data de 14.08.2012, întocmit de inculpatul G E. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 120 lei, în cursul urmăririi penale, respinge cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare efectuate de partea vătămată N A, ca nefiind dovedite. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror, inculpat şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2014.
Hotarare 164/2014 din 23.05.2014Amână pronunţarea la data de 23.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2014În vederea audierii martorului încuviinţat de instanţă, propus de inculpat, amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 02.04.2014În vederea audierii martorilor, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.03.2014În vederea audierii martorilor, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 19.02.2014Respinge cererea de trimitere a cauzei la judecătorul de cameră preliminară, formulată în temeiul art. 6 al. 2 din Legea nr. 255/2013, ca neîntemeiată. Conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013, dispune continuarea judecări cauzei, se va cita inculpatul, partea vătămată şi martorii Bege Csaba, Portik Cseres Zoltan, Puskas Imre şi Puskas Janos, cu menţiunea că în caz de neprezentare se va aplica sancţiunea amenzii în sarcina martorilor. Acordă termen la data de 19 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014În vederea audierii martorilor, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.01.2014În vederea audierii martorilor propuşi prin rechizitoriu, dispune citarea acestora cu mandat de aducere şi amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013În vederea audierii martorilor propuşi prin rechizitoriu, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 06.11.2013In vederea verificării legalităţii si temeiniciei actului de sesizare a instantei, amana judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.10.2013În vederea asigurării apărării şi pentru a se asigura traducerea dezbaterilor, amână judecarea cauzei si acordă un nou termen de judecată, în prezenta cauza.
Incheiere de sedinta din 18.09.2013