B**** M********
ReclamantB**** E********
PârâtAdmite cererea de partaj judiciar formulată de reclamanta B**** M********, domiciliată în comuna Corcova, sat Corcova, judetul Mehedinti, împotriva pârâtei B**** E********, cu acelasi domiciliu, pentru partaj succesoral. Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului Bobic Gheorghe, decedat la data de 8. 10. 2002, cu ultimul domiciliu în comuna Corcova, jud. Mehedinţi. Constată că bunurile rămase de pe urma acestuia sunt un imobil, cu destinaţia casă de locuit, situat în comuna Corcova, jud. Mehedinţi, cu excepţia îmbunătăţirilor aduse de reclamantă; terenurile cuprinse în t.p. 14419/2004 şi contravaloarea certificatului de acţionar nr. 321212/18.11.1996 cu 975 acţiuni. Constată că reclamanta a adus următoarele îmbunătăţiri la imobilul situat în comuna Corcova, jud. Mehedinţi: a închis cu zid de cărămidă tinda, a închis cu zid de chirpici în spatele casei, a construit 2 camere în spatele casei, a văruit şi acoperit casa cu carton şi plăci de azbociment, a introdus instalaţie electrică, a construit o fântână, o bucătărie, o pivniţă, magazie, pătul, coteţ din lemn pentru porci, a construit un gard de scândură în faţa casei, a încărcat pereţii casei cu ciment şi a tencuit casa în exterior. Constată că moştenitorii cu vocaţie succesorală concretă la succesiunea lui Bobic Gheorghe sunt pârâta B**** E********, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă-parte ideală de 1/2 şi reclamanta B**** M********, în calitate de soră uterină, cu o cotă-parte ideală de 1/2. Omologhează rapoartele de expertiză depuse în cauză. Atribuie reclamantei B**** M******** imobilul cu destinaţia casă de locuit, situat în comuna Corcova, jud. Mehedinţi şi terenul aferent în suprafaţă de 4200 mp, cuprins în t.p. 14419/2004, secţiunea intravilan, urmând ca reclamanta să-i plătească sultă pârâtei suma de 2 261 lei. Atribuie reclamantei lotul nr. I şi pârâtei lotul nr. II din prima variantă de lotizare întocmită de expert agricol Nodiţ Maria. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 634,5 lei, reprezentând cota care i se cuvine din contravaloarea certificatului de acţionar nr. 321212/18.11.1996. Compensând plăţile pe care părţile trebuie să şi le facă reciproc, obligă reclamanta la o sultă finală de 1626, 5 lei. Obligă pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă, în cuantum de 2000 lei. Cu apel.
Hotarare 364/2014 din 08.04.2014Se va reveni cu adresă către expert Nodiţ Maria.
Incheiere de sedinta din 25.03.2014Dispune refacerea raportului de expertiză agricolă.Se va reveni cu adresă către expert Nodit Maria.
Incheiere de sedinta din 11.03.2014Acordă termen din lipsa rapoartelor de expertiză. Se vor reveni cu adrese către experti Cugut Victor Mihai si Nodit Maria.
Incheiere de sedinta din 11.02.2014Desemnează ca expert agricol pe d.na Nodit Maria, cu un onorariu de 500 lei si ca expert constructii civile pe d.nul Cugut Victor Mihai, cu un onorariu de 700 lei, care se vor înstiinta.
Incheiere de sedinta din 14.01.2014I.A.P. Admite în principiu acţiunea de partaj succesoral. Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului Bobic Gheorghe, decedat la data de 8. 10. 2002, cu ultimul domiciliu în comuna Corcova, jud. Mehedinţi. Constată că bunurile rămase de pe urma acestuia sunt un imobil, cu destinaţia casă de locuit, situat în comuna Corcova, jud. Mehedinţi, cu excepţia îmbunătăţirilor aduse de reclamantă; terenurile cuprinse în t.p. 14419/2004 şi contravaloarea certificatului de acţionar nr. 321212/18.11.1996 cu 975 acţiuni. Constată că reclamanta a adus următoarele îmbunătăţiri la imobilul situat în comuna Corcova, jud. Mehedinţi: a închis cu zid de cărămidă tinda, a închis cu zid de chirpici în spatele casei, a construit 2 camere în spatele casei, a văruit şi acoperit casa cu carton şi plăci de azbociment, a introdus instalaţie electrică, a construit o fântână, o bucătărie, o pivniţă, magazie, pătul, coteţ din lemn pentru porci, a construit un gard de scândură în faţa casei, a încărcat pereţii casei cu ciment şi a tencuit casa în exterior. Constată că moştenitorii cu vocaţie succesorală concretă la succesiunea lui Bobic Gheorghe sunt pârâta B**** E********, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă-parte ideală de 1/2 şi reclamanta B**** M********, în calitate de soră uterină, cu o cotă-parte ideală de 1/2. Dispune efectuarea unei expertize specialitatea construcţii, pentru a se identifica imobilul-casă de locuit şi terenul aferent situat în comuna Corcova, jud. Mehedinţi; a se stabili valoarea acestuia în ansamblu; a se identifica şi stabili contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamantă la acest imobil şi a se formula propuneri de lotizare, în funcţie de cotele reţinute, posesia şi utilitatea economică a bunului. Dispune efectuarea unei expertize agricole, pentru a se identifica terenurile cuprinse în t.p. 14419/2004, a se stabili valoarea lor de circulaţie, a se preciza în proprietatea şi posesia cărei persoane se află şi a se formula propuneri de lotizare, în funcţie de cotele reţinute, posesia şi utilitatea economică a bunului. Cu apel odată cu fondul cauzei. Termen fond 14.01.2013
Hotarare intermediara din 10.12.2013Termen pentru ca reclamanta să depună la dosar în copie certificatul de naştere si pentru a se ataşa dos. nr 1515/313/2011* al Judecătoriei Strehaia.
Incheiere de sedinta din 26.11.2013Admite probele solicitate de reclamantă. Constată pârâta decăzută din dreptul de a propune probe. Se vor cita martorii Joavină C.Tin si Giurcă Gheorghe in vederea audierii.Pune în vedere apărătorului recl. să formuleze în scris interogatoriul ce se solicită a fi luat pârâtei si pârâtei să se prezinte la termenul următor la interogatoriu.Prorogă discutia privind efectuarea unei expertize după administrarea celorlalte probe.
Incheiere de sedinta din 05.11.2013