Dosar 14236/325/2013 din 23.05.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 Al.1 OUG 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14236/325/2013
Data dosar:
23.05.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 Al.1 OUG 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.09.2013 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul MC, la: - 10 (zece) luni închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. 4 şi alin. 7 C. pr.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.- în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.pen. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii. În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. – obligă inculpatul la plata sumei de 500,00 lei – cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat.. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2013.

    Hotarare 2344/2013 din 18.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD