R*** D****** D**
Intimat ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* M**** ,**** M****** S* B******** P*** S**** C** M**** S* - S******** M******
Recurent PârâtAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa civilă nr. 130 din 21.01.2013 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 14281/86/2012 în sensul că : Obligă pârâta să plătească reclamantului suma reprezentând diferenţa dintre plata compensatorie prevăzută de art. 80 al. 1 din Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Transport pe anii 2008 – 2010, echivalentă cu 6 salarii de bază brute negociate şi suma egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 23 aprilie 2013.
Hotarare 567/2013 din 23.04.2013