B***** S* I*****
CondamnatRespinge în baza art. 586 Cpp cererea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti ca nefondată. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului, în baza art. 275 NCpp iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei, potrivit art. 272 NCpp. Cu drept de contestaţie în 3 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2014.
Hotarare 2487/2014 din 11.06.2014Reia citarea condamnatului, potrivit disp.art. 259 alin 7 NCpp rap. la art. 353 al. 2 NCpp. Emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a asigura prezenţa condamnatului la judecată. Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2014. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 16.04.2014Emite adresă către Primăria Ştefăneşti, Judeţul Vâlcea urmând ca aceştia să comunice dacă petentul are înregistrate pe numele său bunuri mobile sau imobile. Conform art. 259 alin. 7 N.C.p.pen. şi art 353 N.C.p.pen reia procedura de citare cu petentul condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2014 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Reia citarea condamnatului, potrivit disp. art. 177 alin 6 Cpp şi art. 291 alin 8 Cpp, cu dispoziţie de transfer de la Penitenciarul Târgu Jiu la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Citează condamnatul la Penitenciarul Tg Jiu, potrivit disp.art. 177 alin 6 Cpp rap. la art. 291 alin 8 Cpp. Amână judecarea cauzei la data de 04.12.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2013 .
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Citează condamnatul la Penitenciarul Colibaşi, potrivit disp.art. 177 alin 6 Cpp rap. la art. 291 alin 8 Cpp. Emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2013 .
Incheiere de sedinta din 19.06.2013Ia act de faptul că se solicită de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti, în conformitate cu disp.art. 63 ind. 1 Cp, înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 800 de lei aplicată condamnatului prin s.p. nr. 2343/21.06.2012 a Judecătoriei Piteşti. Citează condamnatul şi în temeiul art. 183 Cpp emite mandat de aducere pe numele acestuia. Emite adresă către condamnat, în sensul celor menţionate în considerentele prezentei încheieri. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2013 -Complet C4 Penal, complet format prin redenumirea Completului C9. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 10.05.2013Citează condamnatul cu menţiunea de a preciza dacă a achitat amenda penală dispusă prin sentinţa penală 2343/21.06.2012 pronunţată de Judecătoria Piteşti, iar în caz afirmativ să depună la dosar dovada în acest sens. În temeiul art. 183 Cpp emite mandat de aducere pe numele condamnatului. Se emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoria Piteşti pentru a se indica corect cuantumul amenzii penale la care a fost obligat condamnatul prin sentinţa penală de condamnare. Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Martie 2013.
Incheiere de sedinta din 01.03.2013