M**** G************* I** M*
InculpatIncheierea penală 253/28.06.2013 În baza art. 160 ind. 8 a al. 3 C. pr. pen. rap la art 160 indice 2 alin 1 şi 2 C.pr.pen dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului M.G.,de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5/U din 05.06.2013 emis de Judecătoria Vişeu de Sus. Pe timpul liberării provizorii inculpatul va fi obligat să respecte regulile prev. de art. 160 indice 2 al. 3 lit. „a-e” C. pr. pen., respectiv: a)să nu părăsească limita localităţii Moisei; b)să se prezinte la instanţa de judecată şi la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; c)să se prezinte la Poliţia comunei Moisei ori de câte ori este chemat, conform programului de supraveghere pe care aceasta îl va întocmi; d)să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; e)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor impuse de instanţă se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2013, ora 11,30. Preşedinte
Hotarare 253/2013 din 28.06.2013Admite cererea de abţinere.
Incheiere abtinere din 26.06.2013dispune scoaterea dosarului nr. 1432/336/2013 de pe rolul Completului de urgenţă 1 în componenţa căruia intră d-nul judecător Vasile Florin Fărâmă, locul 1 în lista de permanenţă din data de 25 iunie 2013, urmând a se bloca completele C3 penal, C1 civil şi C1 NCPC şi a se proceda la o nouă repartizare.
Incheiere de sedinta din 26.06.2013Amână cauza la 26 iunie 2013 în vederea judecării cererii de abţinere.
Incheiere de sedinta din 25.06.2013