M******* O*****
ReclamantC****** S********* D* E******* A***** C* H******* B******** D** C***** M*********** M****** F******** P********* S****** Ş* P********** V******** B********
PârâtAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 2953/25.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 1437/40/2013 al Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, privind pe reclamantul M******* O***** în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 194, sector 1. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 2953/25.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 1437/40/2013 al Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul de a se consemna corect numărul sentinţei, respectiv: SENTINŢA NR. 2953 din 25.09.2013, în loc de sentinţa nr. 2853 din 25.09.2013, cu greşit s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 octombrie 2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.10.2013Respinge ca inadmisibilă acţiunea. Cheltuielile în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat rămân în sarcina statului, urmând a fi suportate din fondul pentru ajutor public judiciar constituit de Ministerul Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2013.
Hotarare 2953/2013 din 25.09.2013Admite cererea de acordare a ajutorului judiciar formulată de reclamantul M******* O*****. Conform disp. art. 8 aliniat 1 din O.U.G. nr. 51/2008, dispune acordarea ajutorului judiciar reclamantului constând în plata onorarului pentru asigurarea asistenţei juridice prin avocat desemnat din oficiu. Se va face adresă Baroului de Avocaţi Botoşani pentru desemnarea unui avocat, urmând ca plata onorariului acestuia să fie avansată de stat din fondurile alocate în acest sens de către Ministerul Justiţiei. Pronunţată în şedinţa publică din 05 iulie 2013.
Incheiere de sedinta din 05.07.2013