T*** A********
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 alin 1 lit. a şi c, art. 76 alin 1 lit. e, Cod penal condamnă pe inculpatul T*** A********, la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani şi 5 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 lei pentru faza de urmărire penală (incluzând contravaloarea analizei toxicologice), iar suma de 100 lei pentru faza de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.10.2013.
Hotarare 535/2013 din 03.10.2013