T**** M*****
InculpatO*** M***** O*******
InculpatB***** A*** E********
InculpatA********** N******** A V*************** R******** P***** A***** S* O********* V***** C***
Parte civilăSentinta penala 339/09.10.2013 I.Condamnă pe inculpatul T.M. judeţul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev şi ped de art 270 alin 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 C.pr.pen, art 74 şi 76 lit *d* C.pen, la 6 (şase ) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. II.Condamnă pe inculpatul O.M.O judeţul Salaj, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev şi ped de art 270 alin 3 din Legea 86/2006 rap la art 274 din Le gea 86/2006, cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 C.pr.pen, art 74 şi 76 lit *d* C.pen, la 6 (şase ) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. III.Condamnă pe inculpata B.A.E.judeţul Sălaj, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev şi ped de art 270 alin 3 din Legea 86/2006 rap la art 274 din Legea 86/2006,cu aplicarea art 320 indice 1 alin 7 C.pr.pen, art 74 şi 76 lit *d* C.pen, la 6 (şase ) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 14 C.pr.pen rap la art 1357 C.civil obligă pe inculpaţi în solidar, să plătească părţii civile ANAF-Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, suma de 3911 lei despăgubiri civile, reprezentând datorie vamală compusă din taxe vamale 480 lei, accize 2513 lei şi TVA 918 lei, cu dobânzi şi penalităţi de la data naşterii datoriei 03.11.2012 şi până la achitarea integrală. În baza art 118 alin 1 lit *a* C.pen, dispune confiscarea a 369 pachete ţigări marca *Saint George* de provenienţă ucraineană depozitate în Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, conform Dovezii seria P nr 457726 din 05.11.2012. În baza art 118 alin 1 lit *e* C.pen, dispune confiscarea de la inculpatul T.M. a sumei de 1665 lei. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpaţi să plătească statului suma de câte 350 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare din care sumele de câte 200 lei reprezintă onorariu avocaţial din oficiu pentru avocat Năsui Rodica, suma totală de 600 lei urmând a se avansa din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul Turus Marian şi de la comunicare cu ceilalţi inculpaţi şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 octombrie 2013. Preşedinte
Hotarare 339/2013 din 09.10.2013Amana cauza la data de 09.10.2013, pentru a se cunoaste poziţia celui de-al treilea inculpat.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013