V***** M******
ReclamantI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** A*** E******** Ş* S******** P**********
PârâtRespinge exceptia de inadmisibilitate. Admite actiunea. Anulează dispozitia nr.161071/15.11.2012 emisă de pârât. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică azi 29.11 2013 la Tribunalul Argeş-sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Hotarare 4745/2013 din 29.11.2013Amână judecarea cauzei la 29 noiembrie 2013 pentru ca reclamantul să depună la dosar dovada că recursul vizează procesul verbal de contraventie seria AZ nr.0876065 din 14.11.2012. Părtile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2013 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 22.11.2013Încuviinţează cererea de amânare a cauzei pentru soluţionarea în mod irevocabil a recursului privind anularea procesului verbal de contravenţie, cerere formulată de reclamantul V***** M******
Incheiere de sedinta din 18.10.2013Încuviintează cererea formulată de reprezentanta pârâtului de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării faţă de cererea de suspendare formulată de reclamant, comunicată la acest termen de judecată. Părtile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 18 octombrie 2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2013 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 13.09.2013Respinge cererea de suspendare. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică azi 06 martie 2013 la Tribunalul Argeş-sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.03.2013