R****** A*****
InculpatB**** A**********
Parte civilăS******** D* A******** J******* V*****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul R****** A*****, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Iaşi, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal, art. 76 alin.2 Cod penal şi art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală. Interzice inculpatului R****** A***** drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului R****** A*****. În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 30.12.2012 la zi. În baza art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 şi urm. din Codul civil, obligă inculpatul R****** A***** la plata sumei de 464,20 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui reprezentând contravaloarea transportului victimei Andronache Costică. Ia act că B**** A********** a renunţat la constituirea ca şi parte civilă în procesul penal, formulată în cursul urmăririi penale. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, va dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul R****** A***** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 189 şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul R****** A***** la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1000 lei reprezentând onorarii apărători desemnaţi din oficiu (faza de urmărire penală: 800 lei avocat Plăcintă Ioan - delegaţie nr. 881/2012 emisă de Baroul Vaslui şi faza de judecată – 200 lei avocat Zăpodeanu Elena - delegaţie nr.115/2013 emisă de Baroul Vaslui) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi pentru partea civilă B**** A********** şi de la comunicare pentru inculpatul R****** A***** şi partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2013.
Hotarare 108/2013 din 15.05.2013Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 15.05.2013, ora 13.00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2013În baza art. 300 ind.1 alin. 1 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R****** A***** fiul lui Mihai şi Anişoara în prezent aflat în stare de arest preventiv, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 65/U din 31 decembrie 2012 emis de Tribunalul Vaslui, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 Cod Penal., cu aplicarea art. 73 lit.b Cod Penal. În baza art. 160 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 3001 alin. 3 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului R****** A*****. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Rotriu Andrei urmează a fi verificată periodic, în cursul judecăţii, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b al. 1 Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie – Centrului de Reţinere şi Arestare preventivă al IPJ Vaslui – care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului şi care se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Soluţionată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2013, ora 14.30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 25.03.2013