P***** G* S***** C******
InculpatL***** C* C**** D*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală din 1969, art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Pintea Sergiu Cătălin, la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal din 1969. În baza art. 81 Cod Penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969 stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 15 din Legea 187/2012. În baza art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. e teza I Cod penal din 1969, condamnă pe inculpatul Lukats Csaba Daniel, citat prin afişare şa sediul instanţei, fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal din 1969. În baza art. 81 Cod Penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969 stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 15 din Legea 187/2012. În baza art. 274 al. 1 Cod de procedură penală obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.05.2014.
Hotarare 1374/2014 din 22.05.2014în pronunţare pentru data de 22.05.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii cauzei. Fixează termen de judecată la data de 15.05.2014 .
Incheiere camera preliminara din 07.04.2014în temeiul art. 6 alin.2 din Legea 255/2013 trimite cauza în camera preliminară
Incheiere de sedinta din 20.02.2014