Dosar 1474/86/2013 din 25.01.2013

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1474/86/2013
Data dosar:
25.01.2013
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.04.2013 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele la plata în favoarea reclamantului a sumei reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada 24 ianuarie 2010-17 decembrie 2010 şi cele cuvenite ca urmare a stabilirii salariului de bază brut prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prevăzut de art. 41 pct. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu aplicarea coeficienţilor de ierarhizare, precum şi a celorlalte sporuri prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cu incidenţă pentru perioada în cauză, cu actualizarea sumei datorate în funcţie de rata inflaţiei. Obligă pârâtele să plătească reclamantului prima ocazionată de „Ziua Feroviarului” şi prima de Paşte aferente anului 2010, echivalente cu nivelul clasei I de salarizare, sume care se vor actualiza în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâtele la plata către reclamant a drepturilor băneşti reprezentând sporul pentru condiţii speciale în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut al reclamantului pentru perioada 24.01.2010 – 17.12.2010, sumă ce se va actualiza în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Respinge ca nefondată cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtei la consemnarea în carnetele de muncă a sporului anterior menţionat. Obligă pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 aprilie 2013.

    Hotarare 700/2013 din 11.04.2013
  • Sedinta din data de 04.04.2013 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.04.2013. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2013
  • Sedinta din data de 06.03.2013 la ora 9:00

    Complet: C6F LM civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de contestator, prin apărător, în vederea formulării unui răspuns la întâmpinare. Amână judecarea cauzei pentru data de 04 aprilie 2013, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu prim-pârâta.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD